Creionul de tamplarie

Creionul de tamplarie - Mircea Cartarescu Preotul mi-a taiat motul, iar nasul mi-a varat sub ochi tavita traditionala, pe care se-nsirau cateva obiecte disparate: un paharut cu vin, un cleste, niste bani, o papusica cu par de ata, spice de grau… Trebuia sa apuc de pe tava, succesiv, trei obiecte, care sa-mi prevesteasca viitorul in viata: daca luam paharul aveam sa fiu betiv, daca alegeam papusa – afemeiat, daca apucam clestele – un muncitor harnic etc. Ma-ntreb ce zeu a-mpins in acel moment, usor, cu varful degetului, creionul de la urechea nasului, facandu-l sa cada-ntre lucrusoarele de pe tava? Fapt este ca m-am repezit imediat la creionul ce nici nu trebuia sa fie acolo, l-am insfacat cu toata puterea si nu i-am mai dat drumul, nici n-am mai vrut sa iau altceva de pe tava. Intr-un fel, tot ce-am scris de-a lungul vietii mele am scris, de fapt, cu acel creion de tamplarie pe care soarta mi l-a pus de la-nceput intre degete. Batatura pe care-o am de la nenumarate pixuri si stilouri si creioane pe degetul mijlociu e singurul semn de munca grea pe care-l am pe trup, si sunt mandru de ea ca de o medalie de onoare.